§ 48. - Decizia 55/2014 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 118A din 18 iunie 2013 şi a încheierii de şedinţă din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 8.772/2/2011

M.Of. 428

În vigoare
Versiune de la: 11 Iunie 2014
Apelanta UPFR, printr-un alt apărător, arată că la dosarul cauzei există 3 lucrări de specialitate, respectiv cea realizată de specialistul desemnat de instanţă, o lucrare depusă în arbitraj de către un specialist IT din partea CREDIDAM şi una depusă în apel de către partea pe care o reprezintă, precum şi două opinii separate. Susţine că obiecţiunile formulate de intimaţii ANISP şi CREDIDAM reprezintă opinii separate. Astfel, solicită respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză. De asemenea, pentru egalitate de tratament, în cazul în care se vor îndepărta de la dosar cele două opinii ale specialistului Adrian Brezulianu şi ale domnului Lauri Reichardt, solicită înlăturarea opiniilor separate formulate de CREDIDAM şi ANISP.