§ 31. - Decizia 548/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (4) din Codul de procedură penală şi ale art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
M.Of. 62
În vigoare Versiune de la: 29 Ianuarie 2020
23. Pe fond, Curtea a reţinut că sechestrul asigurător poate fi contestat în 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii, odată cu contestarea temeiniciei măsurii, putându-se contesta şi neregularităţile actului prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător, aşadar, toate menţiunile pe care trebuie să le conţină ordonanţa procurorului, potrivit art. 286 din Codul de procedură penală. Aşa încât, judecătorul de drepturi şi libertăţi va proceda la verificarea condiţiilor legale pentru luarea măsurii asigurătorii, respectiv necesitatea şi întinderea prejudiciului, precum şi corelaţia dintre natura bunurilor sechestrate, proprietarul lor şi tipul de creanţe pentru a căror îndestulare a fost instituit, analizându-se în fapt dacă sunt îndeplinite cerinţele de la art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 251 din Codul de procedură penală, ordonanţa de luare a măsurii asigurătorii dispuse de către procuror se aduce la îndeplinire de către organele de cercetare penală. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că, ulterior întocmirii actelor de executare a măsurii sechestrului, persoanele interesate au posibilitatea să conteste modul de ducere la îndeplinire a măsurii în termen de 3 zile de la data când a fost pusă în executare. În aceste condiţii, Curtea a constatat că legiuitorul a instituit un control judiciar atât al ordonanţei procurorului de luare a măsurii - un control de legalitate şi temeinicie, cât şi al modului de ducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, aşadar, al actelor de executare efectuate de organele de cercetare penală - inventarierea bunurilor, înscrierile funciare, valorificarea bunurilor -, fiind necesară o examinare a unei autorităţi judiciare a acestor acte procedurale şi procesuale, din perspectiva respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor interesate. Contestaţia se soluţionează cu citarea celui care a formulat contestaţie, contradictorialitatea şi dreptul la apărare fiind garantate.