§ 11. - Decizia 548/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (4) din Codul de procedură penală şi ale art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
M.Of. 62
În vigoare Versiune de la: 29 Ianuarie 2020
7. Tribunalul Cluj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte garanţia respectării dreptului la apărare al terţului interesat, Codul de procedură penală reglementează în art. 250, în mod detaliat, procedura contestaţiei împotriva măsurii asigurătorii dispuse de procuror şi asupra modului de aducere la îndeplinire, fiind recunoscută legitimarea procesuală activă a oricărei persoane interesate (subsumat, desigur, condiţiei dovedirii interesului privind bunurile sechestrate). Controlul asupra ordonanţei de instituire a măsurii asigurătorii este unul de legalitate şi temeinicie, procedura desfăşurându-se cu citarea petenţilor, a persoanelor interesate, cu participarea procurorului, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate. În aceste condiţii, terţului interesat îi este pe deplin respectat dreptul la apărare. Totodată, chiar dacă, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul infracţiunilor de corupţie, aceasta nu aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, având în vedere natura juridică a acestor măsuri procesuale. Astfel, sechestrul asigurător este o măsură asigurătorie de drept penal, şi nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei, neavând caracter punitiv, ci eminamente preventiv, iar efectele măsurii asigurătorii sunt esenţialmente provizorii, şi nu definitive. În aceste condiţii, nu se poate pune în discuţie nesocotirea prezumţiei de nevinovăţie. În ceea ce priveşte dreptul de proprietate privată, instanţa arată că acesta nu este absolut şi poate fi supus unor limitări rezonabile, în condiţiile art. 53 din Constituţie. Or, exigenţele acestui din urmă text constituţional sunt pe deplin respectate, deoarece ingerinţa generată prin dispunerea sechestrului asigurător este reglementată prin lege - art. 249 din Codul de procedură penală şi următoarele, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, este nediscriminatorie şi necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât se dispun pe durata procesului penal.