§ 10. - Decizia 543/2019 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi ale art. 36 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 91

În vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2020
6. Judecătoria Aiud apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, atâta vreme cât Legea nr. 254/2013 oferă condamnaţilor încadraţi iniţial în regim închis sau de maximă siguranţă garanţiile necesare pentru a ajunge, în cazul unui comportament adecvat în cadrul penitenciarului, înainte de executarea fracţiei minime obligatorii de pedeapsă pentru a putea fi liberaţi condiţionat, la un regim semideschis sau deschis, iar celor încadraţi iniţial în unul dintre aceste două ultime regimuri de executare a pedepsei posibilitatea de a menţine regimul de încarcerare în cauză până la analizarea cererii de liberare condiţionată, impunerea de către legiuitor a condiţiei prevăzute la art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu aduce atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Referitor la prevederile art. 36 din Legea nr. 254/2013, se arată că acestea sunt în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât toate persoanele care execută pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani, vor fi incluse iniţial în regimul închis de executare a pedepsei, cu excepţiile prevăzute la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 254/2013.