Decizia 543/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004
M.Of. 554
În vigoare Versiune de la: 14 August 2007
Decizia 543/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004
Dată act: 7-iun-2007
Emitent: Curtea Constitutionala
Ion Predescu | - preşedinte |
Nicolae Cochinescu | - judecător |
Acsinte Gaspar | - judecător |
Kozsokar Gabor | - judecător |
Petre Ninosu | - judecător |
Şerban Viorel Stănoiu | - judecător |
Tudorel Toader | - judecător |
Antonia Constantin | - procuror |
Maria Bratu | - magistrat-asistent |
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, excepţie ridicată de Societatea Comerciala "Conpet" - S.A. din Ploieşti în Dosarul nr. 5.212/2006 al Judecătoriei Ploieşti.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Prin Încheierea din 11 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5.212/2006, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 134/1995, republicată prin Legea nr. 238/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Conpet" - S.A. din Ploieşti într-un litigiu comercial având ca obiect pretenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 7 din Legea petrolului nr. 134/1995, şi în special alin. (3) şi (4) ale acestui articol, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţie, cu motivarea că "statul încalcă aceste dispoziţii constituţionale, deoarece în mod abuziv s-a creat o situaţie privilegiată atât în detrimentul societăţilor comerciale titulare ale operaţiunilor petroliere, cât şi al persoanelor fizice şi juridice care deţin acţiuni la aceste societăţi". În opinia autorului excepţiei, prin acest text de lege se constituie un nou drept de servitute legală cu privire la conductele petroliere, deşi această servitute există de peste 30 de ani, iar proprietarilor terenurilor agricole scoase din circuitul agricol le-au fost plătite despăgubiri, astfel că "s-a ajuns la crearea unor servituti privilegiate în favoarea actualilor proprietari de terenuri, care solicită din nou despăgubiri pentru aceleaşi terenuri". Legiuitorul, susţine autorul excepţiei, nu a avut în vedere că există deja o servitute legală şi că această servitute se transmite odată cu fondul principal la noii dobânditori, indiferent de proprietarul de la care a dobândit acel teren.
De asemenea, se susţine că prevederile de lege criticate contravin principiului constituţional al ocrotirii proprietăţii private în mod egal, indiferent de titular. În argumentarea acestei critici, autorul excepţiei consideră că "statul român este şi în prezent proprietarul acestor conducte petroliere", de aceea, având în vedere că "dreptul de servitute este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, ei se creează în favoarea proprietarului fondului dominant şi nu se transmite altor terţi care nu sunt proprietari ai fondului dominat". În speţă, statul, încălcând legea şi principiile de drept, a înstrăinat acest drept de servitute titularilor operaţiunilor petroliere. În acest fel, "prin transmiterea dreptului de servitute, statul a dorit să scape de eventualele despăgubiri pe care urma să le plătească celor care au pornit în prezent acţiuni în justiţie", astfel că "pe căi ocolite este expropriată o parte din veniturile societăţilor comerciale şi ale persoanelor care deţin acţiuni la aceste societăţi".
Judecătoria Ploieşti arată că nu-şi poate exprima opinia, întrucât Tribunalul Prahova, prin Decizia nr. 227/2005, a casat sentinţa nr. 10.584/2004, pronunţată de această judecătorie, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind obligată, astfel, să se conformeze dispoziţiilor instanţei de control, dar "oricum este relevant faptul că, la data la care s-a invocat excepţia, Legea nr. 134/1995 era abrogată prin Legea nr. 238/2004".
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate circumstanţiază exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor afectate de conductele care le tranzitează, instituind o servitute legală în favoarea titularilor acordurilor petroliere, fiind, astfel, în concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie. Legiuitorul este competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Examinând excepţia, Curtea constată că a fost sesizată de instanţa de judecata cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 134/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 29 decembrie 1995. Această lege a fost abrogată expres potrivit art. 65 din Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, prevederile art. 7 fiind preluate în aceeaşi numerotare şi cu acelaşi conţinut. Aşadar, Curtea va exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, care are următoarea redactare: "(1) Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.
(2) Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plăaţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenţiei încheiate între părţi cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularului de acorduri şi/sau permise.
(3) În cazul în care părţile nu ajung la un acord de voinţă în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţă, în condiţiile legii.
(4) Durata servitutii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operaţiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate."
Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi ale art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că este neîntemeiată pentru motivele ce vor urma.
Textul art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 instituie un drept de servitute legală asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare în favoarea titularului acestor operaţiuni.
Principala critică de neconstituţionalitate priveşte faptul că prin reglementarea cuprinsă în acest text de lege se instituie o nouă servitute asupra aceloraşi terenuri pentru care era deja constituit un drept de servitute şi că statul "a înstrăinat acest drept de servitute titularilor operaţiunilor petroliere, încălcând principiile de drept şi urmărind de altfel să scape de eventualele despăgubiri pe care ar urma să le plătească celor care au formulat acţiuni în justiţie".
În speţă, autorul excepţiei desfăşoară o activitate de transportai petrolului prin sistemul naţional pentru care percepe tarife de transport stabilite de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Potrivit dreptului civil, servitutea este un accesoriu al fondului şi nu poate fi despărţită de acesta pentru a constitui un drept de sine stătător, ci se transmite odată cu acesta. Astfel că statul, proprietar al sistemului naţional de transport al petrolului, concesionând acest sistem societăţii transportatoare în vederea realizării serviciului public de transport, odată cu transferul folosinţei acestuia a transmis şi dreptul de servitute creat în favoarea sa asupra terenurilor traversate de conductele petroliere.
Aşadar, prevederile art. 7 din Legea nr. 238/2004, instituind un drept de servitute în favoarea societăţilor comerciale titulare ale operaţiunilor petroliere, sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora: "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege."
Pe de alta parte, Curtea reţine că textul de lege criticat este în acord şi cu art. 44 alin. (5) din Constituţie, care prevede că: "Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii."
În ce priveşte aspectul referitor la plata acestor despăgubiri, dacă au fost plătite sau nu, aceasta constituie o problemă de aplicare a legii, care excedează contenciosului constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată.
De altfel, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 7 din Legea nr. 238/2004, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat într-o altă cauză având o motivare similară şi acelaşi autor al excepţiei. Astfel, prin Decizia nr. 160 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 17 mai 2005, Curtea a statuat că acest text este constituţional.
Atât considerentele, cât şi soluţia deciziei sus-menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »