§ 34. - Decizia 541/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi ale art. 1.003 din Codul civil din 1864

M.Of. 1167

În vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2021
19. De asemenea, prin Decizia nr. 1.372 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009, şi prin Decizia nr. 82 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea a constatat că, în acest context, cadrul legal privind procedurile de insolvenţă nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevede în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac [în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 1.065 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011].