§ 22. - Decizia 54/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblu, a dispoziţiilor art. 28-30, ale art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, precum şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021

M.Of. 706

În vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 2025
16. Prin Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.325/1/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii militari decoraţi cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a şi I beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei, fără însă ca prin aplicarea acestui spor pensia netă să poată fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.