§ 34. - Decizia 536/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. i) şi vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, ale art. 52 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, ale art. 29 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum şi ale art. 5 lit. d) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005

M.Of. 79

În vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 2024
18. În cauza de faţă se constată că succinta motivare formulată de autorul excepţiei, prin care susţine că textele de lege criticate nu sunt clare, previzibile şi predictibile, nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, prin care să fie relevat raportul de contrarietate dintre o normă juridică primară şi o normă constituţională sau un principiu fundamental. Susţinerile formulate au un caracter general, vag şi nu cuprind niciun argument concret prin care să se demonstreze pretinsele carenţe calitative ale fiecărui text atacat şi modul în care acestea ar afecta drepturile şi libertăţile fundamentale sau un interes al autorului excepţiei. Date fiind, pe de o parte, caracterul general al normei de referinţă ce se poate deduce în mod rezonabil din motivarea autorului excepţiei care vorbeşte, în definitiv, despre lipsa de calitate a legii - exigenţe ce decurg din principiul legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.", şi, pe de altă parte, conţinutul juridic al textelor legale criticate, care este unul specific şi concret, nu se poate stabili nicio legătură rezonabilă între aceste două elemente, care să susţină, la rândul său, lipsa unei veritabile critici de neconstituţionalitate formulate expres de autorul excepţiei. Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.