§ 11. - Decizia 533/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

M.Of. 1195

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2020
7. De asemenea se apreciază că este încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât în procedura alternativă în faţa instanţei de judecată nu este impusă o asemenea obligaţie. Prin urmare, nu există o echitate în exercitarea drepturilor procesuale. Or, în ambele situaţii ar trebui sancţionat contestatarul care exercită dreptul procesual cu depăşirea termenului stabilit de lege, întrucât în ambele cazuri actul procedural este sesizarea organului competent să soluţioneze contestaţia, respectiv Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau instanţa de judecată. În acest context, se susţine că, deşi în procedura administrativă nu este prevăzută expres de lege îndeplinirea acestei obligaţii, se aplică sancţiunea respingerii cererii ca tardivă, ceea ce nu poate fi admisibil într-un stat de drept. Prin urmare, se consideră că pentru a se putea impune o limitare a accesului la justiţie, trebuie să existe un scop legitim şi o proporţionalitate între restricţie şi interesul pentru care aceasta este impusă, condiţii ce nu sunt îndeplinite de prevederile criticate, deoarece sancţiunea tardivităţii este în mod evident nejustificată în raport cu importanţa îndeplinirii acestei obligaţii.