§ 23. - Decizia 532/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă
M.Of. 1149
În vigoare
Versiune de la: 2 Decembrie 2021
17. Prin urmare, Curtea a observat că decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, deoarece nu a depus întâmpinarea în termenul prevăzut de Codul de procedură civilă, nu echivalează cu suprimarea dreptului la apărare. De altfel, dispoziţia legală criticată reprezintă o normă de procedură a cărei reglementare revine legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Prin aceasta legiuitorul a urmărit instituirea unei discipline procesuale tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. S-a dorit, de asemenea, să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia părţile trebuie să îşi aducă la cunoştinţă reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.