§ 29. - Decizia 53/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 alin. (1) din Codul penal

M.Of. 347

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2019
23. Astfel, examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, într-adevăr, sintagmele "a face afirmaţii mincinoase" şi "împrejurări esenţiale" nu au fost definite în legislaţia penală sau în cea procesual penală, aspect ce denotă intenţia legiuitorului de a conferi acestora sensul lor uzual. În limbajul curent, "a face afirmaţii mincinoase" presupune a spune altceva decât cele ştiute, a declara ca fiind adevărat ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute. Esenţial este să existe o nepotrivire între cele declarate ca martor şi cele ştiute de el. Elementul material al laturii obiective se realizează fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune şi constă în fapta martorului care face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat. Nu are importanţă dacă afirmaţiile mincinoase sunt pozitive, adică martorul afirmă ca existente împrejurări despre care ştie că nu există în realitate, sau negative, adică afirmă ca inexistente împrejurări despre care ştie că există în realitate. Tot astfel, când mărturia mincinoasă se săvârşeşte în modalitatea omisivă, este necesar ca martorul să fi fost întrebat asupra împrejurărilor esenţiale. Numai în măsura în care martorului i se atrage atenţia, printr-o întrebare, asupra unei anumite împrejurări, acesta îşi poate da seama că acea împrejurare este esenţială şi, prin urmare, că orice alterare a adevărului aduce atingere activităţii de înfăptuire a justiţiei. Întrebarea expresă adresată martorului asupra împrejurărilor esenţiale constituie o condiţie pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă.