§ 134. - Decizia 53/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 244-246, art. 248 şi 279 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 2 şi lit. b) şi alin. (7) lit. a) cu aplicarea art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

M.Of. 234

În vigoare
Versiune de la: 6 Aprilie 2012
Considerăm că pentru a se asigura proporţionalitatea dintre gravitatea faptei şi pedeapsa aplicată nu pot fi depăşite limitele generale ale pedepsei principale, însă, în fiecare caz concret, judecătorul va aprecia dacă, în funcţie de această exigenţă, nu se impune aplicarea pedepsei cu închisoarea care este mai severă, atât ca natură, cât şi prin modalitatea de executare. Chiar şi cu referire la măsura confiscării speciale trebuie să opereze exigenţele proporţionalităţii. În acest sens, potrivit prevederilor art. 118 alin. 2 din Codul penal, "dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea infracţiunii şi de contribuţia bunului la producerea acesteia".