§ 111. - Decizia 53/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 244-246, art. 248 şi 279 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 2 şi lit. b) şi alin. (7) lit. a) cu aplicarea art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

M.Of. 234

În vigoare
Versiune de la: 6 Aprilie 2012
În ce priveşte critica referitoare la imposibilitatea aplicării pedepsei amenzii penale în limitele instituite de art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece autorii pornesc de la premisa potrivit căreia nerespectarea obligaţiei administratorului, directorului şi/sau directorului executiv de a prezenta acţionarilor situaţii financiare exacte şi informaţii reale privind condiţiile economice ale societăţii nu poate fi sancţionată cu pedeapsa amenzii. O astfel de interpretare a textelor ruptă de interpretarea sistematică şi teleologică a edictării întregii legi conduce la concluzii inexacte. Astfel, fapta descrisă mai sus poate fi contravenţie în măsura în care nu este comisă cu intenţie şi infracţiune în măsura în care, sub aspectul laturii subiective, autorul prevede rezultatul faptei urmărind producerea lui ori, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.