§ 100. - Decizia 53/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 244-246, art. 248 şi 279 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 2 şi lit. b) şi alin. (7) lit. a) cu aplicarea art. 276 lit. c) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

M.Of. 234

În vigoare
Versiune de la: 6 Aprilie 2012
Pe cale de consecinţă şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că infracţiunea de iniţiat, adică tranzacţionarea de acţiuni pe bursă în baza unor informaţii privilegiate prevăzută de legislaţia franceză este suficient de previzibilă pentru a permite reclamantului să aprecieze dacă putea fi angajată răspunderea penală ca urmare a tranzacţiilor încheiate cu banca S. Totodată, Curtea a mai notat că reclamantul era un "investitor instituţional", familiar lumii bursiere şi obişnuit să fie contactat pentru a participa la mari proiecte financiare. Având în vedere statutul şi experienţa sa, reclamantul nu putea ignora faptul că decizia sa de a investi în titlurile băncii S se putea încadra în domeniul de aplicare al infracţiunii de iniţiat. Deci, ştiind că nu a existat niciun precedent comparabil, reclamantul ar fi trebuit să arate o prudenţă mai mare atunci când s-a decis să investească în titlurile băncii S (paragraful 59).