§ 11. - Decizia 528/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 97 alin. (1) din Codul penal
M.Of. 59
În vigoare
Versiune de la: 20 Ianuarie 2023
7. Tribunalul Bihor - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocând dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi ale art. 98 din Codul penal, arată că, în ceea ce priveşte anularea suspendării sub supraveghere, este esenţial ca infracţiunea care atrage anularea să fie doar descoperită în cursul termenului de suspendare, iar nu să rămână definitivă condamnarea la pedeapsa închisorii aferentă respectivei infracţiuni anterior expirării termenului de supraveghere. Implicit, soluţionarea cauzei având ca obiect anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei într-o astfel de ipoteză s-ar situa tot după expirarea termenului de supraveghere. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constă, potrivit doctrinei, în dispoziţia luată de instanţa de judecată, prin însăşi hotărârea de condamnare, de a suspenda, pe o anumită durată şi în anumite condiţii, executarea pedepsei pronunţate.