§ 31. - Decizia 520/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) şi (4) cu trimitere la art. 62 din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002
M.Of. 700
În vigoare Versiune de la: 17 Septembrie 2015
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Constituţie, libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Totodată, potrivit art. 22 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din Constituţie, dreptul la integritate fizică şi psihică este garantat, motiv pentru care orice persoană fizică are dreptul să dispună de ea însăşi dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Cât priveşte situaţia persoanelor cu tulburări psihice, acestea prezintă o suită de afecţiuni ale căror simptome pot genera un comportament de natură a afecta atât propria viaţă, precum şi pe cea a altora, precum şi ordinea publică sau bunele moravuri. În acest sens, dispoziţiile art. 53 din Constituţie consacră posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi ori de câte ori o astfel de măsură este justificată de raţiuni ce ţin, între altele, de ordine şi morală publică, sănătate, cu condiţia ca restrângerea să fie prevăzută de lege şi să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Prin urmare, prin forţa împrejurărilor, situaţia persoanelor cu tulburări psihice definite de lege ca prezentând un dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltate psihic, dependente de substanţe psihoactive ori care nu sunt în stare să înţeleagă semnificaţia şi consecinţele comportamentului lor impune luarea de măsuri legale referitoare la aplicarea unui tratament medical adecvat, în aşa fel încât să fie înlăturate orice riscuri iminente ce implică posibile vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane, precum şi distrugeri de bunuri materiale importante. Aşa fiind, sunt cazuri în care, aceste persoane refuzând, din cauza deteriorării stării de sănătate în sensul arătat, internarea voluntară, se impune internarea nevoluntară, tocmai pentru a evita producerea/potenţarea riscurilor mai sus arătate.