§ 10. - Decizia 520/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) şi (4) cu trimitere la art. 62 din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002
M.Of. 700
În vigoare Versiune de la: 17 Septembrie 2015
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că "implicarea judecătorului, fără nicio nuanţare, în procedura constatării încetării condiţiilor care au determinat hotărârea de internare nevoluntară, conduce la încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului". Astfel, se arată că persoana faţă de care comisia a constatat că nu mai există cauzele iniţiale care au generat internarea nevoluntară va rămâne totuşi în stare de privare de libertate, într-o unitate medicală, până când instanţa va da o soluţie absolut formală. Soluţia este, în opinia autorului, formală, deoarece nu se poate identifica vreo ipoteză în care instanţa, în pofida opiniei medicale de specialitate, care subliniază necesitatea externării, să o contrazică şi să dispună menţinerea în stare de internare nevoluntară. În aceeaşi situaţie se află şi persoana pentru care, ab initio nu a fost justificată starea de internare nevoluntară, fiind victima unui abuz sau a unei erori manifeste ce a fost constatată ulterior de către comisia medicală, deoarece acea persoană va fi menţinută în regim închis până când judecătorul va pronunţa aceeaşi soluţie formală. Prin urmare, în ambele ipoteze, fie abuz/eroare, fie act medical conform, măsura constatării încetării condiţiilor care impuneau restricţionarea libertăţii individuale este favorabilă pacientului şi, în consecinţă, este exclusă utilitatea intervenţiei judecătorului. În plus, în aceste cazuri, situaţia pacientului este mai defavorabilă decât cea a persoanei private de libertate în baza unui mandat de arestare, întrucât pentru acesta din urmă, la expirarea termenului pentru care a fost dispusă măsura, aceasta încetează de drept indiferent de existenţa sau inexistenţa unei decizii judecătoreşti în acest sens. Totodată, se arată că intervenţia judecătorului în procedura internării nevoluntare poate fi justificată prin necesitatea eliminării unor eventuale abuzuri şi nu pentru a se interpune şi a face un supracontrol al unui act medical. Or, în procedura externării, implicarea judecătorului conduce la limitarea libertăţii pacientului pentru perioada de după data pronunţării comisiei medicale şi până la data pronunţării instanţei, care nu este justificată de niciunul din motivele arătate la art. 68 din lege, respectiv starea de sănătate şi eficienţa tratamentului. Prin urmare, mecanismul juridic astfel trasat, fără nuanţare, în toate ipotezele la externare (audierea fiind obligatorie, în măsura în care starea de sănătate o permite), este unul greoi, de natură a avea consecinţe negative tocmai asupra psihicului, prin ipoteză fragil, al unei persoane pe care Legea nr. 487/2002 ar trebui să o protejeze.