§ 30. - Decizia 518/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local

M.Of. 560

În vigoare
Versiune de la: 17 Iunie 2025
22. În fine, Curtea Constituţională a apreciat că este neîntemeiată şi critica formulată cu privire la dispoziţiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii. Textul criticat cuprinde o normă procedurală care nu împiedică dreptul de acces liber la justiţie şi nici nu afectează caracterul echitabil al procesului, instanţele urmând ca, în lumina deciziei citate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să procedeze la calcularea despăgubirii în acest sistem mai sus descris, fără a fi limitate la preluarea aceleiaşi valori stabilite în etapa administrativă. Ca atare, nu se poate pune nici problema nesocotirii prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.