§ 27. - Decizia 515/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (7) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar
M.Of. 473
În vigoare
Versiune de la: 26 Iunie 2008
În continuare, Curtea observă că prin alin. (7) al art. 72 din Legea nr. 7/2006, legiuitorul a extins aplicabilitatea dispoziţiilor alin. (3)-(6) din acelaşi articol şi pentru persoanele care au ieşit la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2006, urmărind prin aceasta îndepărtarea discrepanţelor dintre pensiile obţinute prin aplicarea unor prevederi de lege diferite în timp. Acest beneficiu nu a fost acordat însă şi persoanelor ieşite la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2006 şi care ar fi întrunit condiţiile prevăzute de art. 73, aşa cum reiese din însuşi conţinutul acestui din urmă articol.