§ 49. - Decizia 511/2014 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

M.Of. 896

În vigoare
Versiune de la: 10 Decembrie 2014
30. De asemenea, valorificând jurisprudenţa sa, Curtea reţine că instituţiile publice care asigură colectarea contribuţiilor către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate urmăresc asigurarea unui interes general, respectiv îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti sănătatea publică, ceea ce justifică de asemenea protecţia deosebită acordată drepturilor de creanţă ale acestor instituţii. În acest sens este Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007.