§ 76. - Decizia 511/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 125 alin. 3 din Codul penal
M.Of. 75
În vigoare Versiune de la: 30 Ianuarie 2014
Prin prescripţie se înţelege, în general, stingerea unui drept prin trecerea timpului, potrivit condiţiilor prevăzute de lege. Dacă prescripţia răspunderii penale are în vedere stingerea oricărei forme de răspundere pentru o faptă penală, prescripţia executării pedepsei vizează consecinţele unei condamnări care nu a fost pusă în executare o anumită perioadă determinată. Legea penală ţine seama de asemenea situaţii şi realităţi şi le-a cuprins în reglementările ei sub denumirea de "Cauze care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării". Prescripţia face parte din această categorie de cauze, fiind deopotrivă o cauză care înlătură răspunderea penală, precum şi o cauză care înlătură consecinţele condamnării. De prescripţie, ca o cauză juridică, legea penală leagă anumite efecte juridice, în sensul că se produc anumite schimbări în raportul privitor la executarea pedepsei. Astfel, primul efect al acesteia constă în stingerea executării pedepsei principale. De asemenea, prescripţia apare, ca natură juridică, în lumina efectelor sale juridice, ca o cauză de înlăturare a executării pedepsei. Prin trecerea intervalului de timp prevăzut de lege se sting atât dreptul şi datoria statului de a pune în executare acea pedeapsă, cât şi obligaţia condamnatului de a executa pedeapsa. În sfârşit, înlăturarea executării pedepsei în urma împlinirii termenului de prescripţie îşi găseşte justificare în împrejurarea că, în intervalul scurs, nu mai persistă starea de tulburare socială. Totodată, executarea tardivă a pedepsei nu mai corespunde unor necesităţi sociale şi de politică penală şi nu mai contribuie la realizarea scopurilor pedepsei.