§ 6. - Decizia 511/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 125 alin. 3 din Codul penal

M.Of. 75

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2014
Preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia pentru motivele invocate în notele scrise depuse la dosar la termenul din 24 septembrie 2013, prin care susţine că dispoziţiile art. 125 alin. 3 din Codul penal, care extind imprescriptibilitatea executării pedepsei şi la infracţiunile de omor şi la cele intenţionate urmate de moartea victimei al căror termen de prescripţie a executării nu s-a împlinit la data intrării în vigoare a Legii nr. 27/2012, încalcă principiul neretroactivităţii legii statuat în art. 15 alin. (2) din Constituţie. Consideră că este dreptul legiuitorului să modifice regimul prescripţiei în raport cu cerinţele sociale şi cu politica penală a statului, însă legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare şi să nu intervină asupra efectelor raportului execuţional penal deja stabilit, între care şi termenul de prescripţie. Nu este legal şi constituţional ca legea nouă să se aplice unei infracţiuni săvârşite anterior intrării ei în vigoare. De asemenea, dispoziţiile art. 125 alin. 3 din Codul penal împiedică aplicarea principiului legii penale mai favorabile, principiu de rang constituţional care are o sferă mai largă de aplicare decât reglementarea cuprinsă în art. 13, 14 şi 15 din Codul penal. Arată că teoria extraactivităţii legii penale mai favorabile are la bază principiul legalităţii incriminării şi al legalităţii pedepsei.