§ 111. - Decizia 511/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 125 alin. 3 din Codul penal

M.Of. 75

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2014
Legea penală mai favorabilă trebuie aplicată chiar şi atunci când norma juridică are o dublă natură - pe de o parte, este o instituţie procesuală, iar, pe de altă parte, este o instituţie de drept material. În acest sens, jurisprudenţa constituţională a statuat faptul că în măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speţă dedusă judecăţii, indiferent de ramura de drept căreia îi aparţine, aduce o schimbare cu privire la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidenţa legii penale mai favorabile12.