§ 8. - Decizia 51/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

M.Of. 200

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2021
4. Prin Decizia nr. 1.776 din 2 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.286/118/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat împotriva Încheierii din 3 septembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a casat în parte încheierea recurată, a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus sesizarea acesteia cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia a fost ridicată de Dorina Alina Dima într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei decizii privind acordarea stimulentului de inserţie prevăzut de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.