§ 40. - Decizia 51/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. a) şi art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic

M.Of. 353

În vigoare
Versiune de la: 7 Mai 2019
30. Prin urmare, în intervalul 1 februarie 2014 - 10 iunie 2015, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, astfel cum a fost modificată prin art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a fost stabilit anual, prin lege. În acest sens, prin Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015, s-a aprobat preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 115 lei. Prin art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 20 septembrie 2016, Legea nr. 4/2015 a fost însă abrogată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a actului abrogator, abrogare care a fost prorogată până la data de 15 august 2017 (a se vedea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, precum şi pentru stabilirea de măsuri în acordarea unor beneficii de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 16 ianuarie 2017) şi, ulterior, până la data de 31 decembrie 2017 (a se vedea Ordonanţa Guvernului nr. 9/2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 10 august 2017).