§ 33. - Decizia 51/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. a) şi art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic

M.Of. 353

În vigoare
Versiune de la: 7 Mai 2019
23. Curtea a mai constatat că, în ceea ce priveşte sintagma "fără drept" din cuprinsul dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, aceasta este foarte clară, nu lasă loc de interpretare, iar destinatarii săi pot identifica cu uşurinţă situaţiile în care se aplică şi consecinţele acestora. Mai mult, sintagma "fără drept", deşi nu este definită, nu are un nivel ridicat de complexitate, înţelesul său putând fi decelat potrivit limbajului comun. Astfel, întregul fond forestier naţional este supus regimului silvic, iar vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional este supusă normelor tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos (a se vedea art. 6 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic). De asemenea, exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice şi în conformitate cu instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. În zonele de deal şi de munte se dă prioritate tehnologiilor bazate pe funiculare. Exploatarea masei lemnoase se face doar de operatori economici atestaţi de către comisia de atestare, care funcţionează în cadrul asociaţiei patronale şi profesionale din domeniul forestier, recunoscută la nivel naţional. Prin excepţie, proprietarii de fond forestier, persoane juridice şi fizice, pot exploata, fără atestare, din proprietatea lor un volum de până la 20 m3/an, în condiţiile legii. Totodată, arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice. Forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Dispozitivele speciale de marcat au regimul mărcilor şi al sigiliilor, iar tiparele lor se înregistrează şi se păstrează la birourile notariale. În sfârşit, materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora, fiind interzise primirea spre încărcare şi transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoţite de documentele de transport (a se vedea art. 62-68 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic).