§ 30. - Decizia 51/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) lit. a) şi art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic

M.Of. 353

În vigoare
Versiune de la: 7 Mai 2019
20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 776 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 8 februarie 2016, paragrafele 19-21, şi Decizia nr. 536 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 2 octombrie 2018. Cu acele ocazii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, drept urmare a modificărilor legislative operate, condiţia referitoare la existenţa infracţiunii în raport cu valoarea prejudiciului produs la data constatării faptei a fost înlocuită cu cea care face trimitere la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei. Din perspectivă constituţională, Curtea a constatat că această din urmă modalitate este mult mai clară şi conferă destinatarilor normei previzibilitate, deoarece orice persoană tentată să comită o infracţiune silvică va putea şti cu precizie, la data săvârşirii, că fapta sa este infracţiune sau nu. În acest fel au fost înlăturate situaţiile în care fapta putea constitui infracţiune la data săvârşirii, dar ulterior, din cauza creşterii preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, fapta putea să fie scoasă din sfera ilicitului penal, valoarea prejudiciului produs nemaifiind de 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. În plus, varianta anterioară referitoare la prejudiciul calculat în funcţie de preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei a comportat interpretări diferite, care au impus pronunţarea în recurs în interesul legii a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. 12 din 18 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, deoarece data constatării unei fapte penale este, cu excepţia infracţiunilor flagrante, ulterioară datei săvârşirii.