§ 26. - Decizia 509/2014 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

M.Of. 1

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2015
18. De asemenea, citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la judecarea cauzelor privind discriminarea contribuie în mod efectiv la ducerea la îndeplinire a rolului legal al acestei autorităţi publice, acela de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte.