§ 11. - Decizia 508/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. 1 şi art. 86 alin. 2 din Codul familiei

M.Of. 480

În vigoare
Versiune de la: 7 Iulie 2011
Judecătoria Arad - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În opinia instanţei, prin sintagma "stare de nevoie" legiuitorul a folosit o formulare generală, pentru a nu limita drepturile subiecţilor de drept, care pot fi dintre cele mai diverse, lăsând deliberat ca stabilirea acestei noţiuni să rămână la latitudinea judecătorului. Astfel, faptul că nu s-au arătat în mod limitativ cazurile de nevoie de către legiuitor nu înseamnă că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, în general normele legale fiind enunţiative şi exemplificative, şi nu limitative sau exhaustive.