§ 10. - Decizia 50/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. g) şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 91^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968
M.Of. 308
În vigoare Versiune de la: 28 Aprilie 2017
8. Cu privire la sintagma "informaţii ce nu sunt destinate publicităţii", reprezentantul Ministerului Public arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, coroborată cu art. 126 alin. (3) din Constituţie, rezultă că este rolul instanţelor de judecată de a clarifica şi interpreta o lege. De exemplu, prin Decizia nr. 124/2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.300/105/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că natura informaţiilor deţinute de subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, ca şi obligaţia de a nu le da publicităţii, trebuie să fie clarificate, individualizate, particularizate şi indicate de o manieră expresă şi să decurgă din lege, regulamente, convenţie sau angajament al subiectului activ al infracţiunii. Aşa fiind, textul este previzibil, pentru că persoana în cauză fie trebuie să cunoască legea şi să ştie că informaţiile nu sunt destinate publicităţii, fie i se spune în mod expres că informaţiile pe care le deţine nu sunt destinate publicităţii. Particularizând la cazul unui avocat care ia cunoştinţă de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, dintr-un dosar de urmărire penală, reprezentantul Ministerului Public arată că, potrivit art. 12 lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare. Aşa fiind, nimic nu-l împiedică pe cel interesat să demonstreze că informaţiile pe care le-a dat publicităţii dezvăluiau o ilegalitate. Pentru că, dacă demonstrează că a dezvăluit informaţii prin care a arătat o ilegalitate a organelor de urmărire penală el este protejat de lege, respectiv de art. 13 din Legea nr. 544/2001. Aşa fiind, ceea ce este esenţial din perspectiva excepţiei de neconstituţionalitate constă în faptul că textul legii arată în mod expres că persoana trebuie să poată să ştie că informaţiile nu sunt destinate publicităţii.