§ 10. - Decizia 499/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal
M.Of. 966
În vigoare Versiune de la: 15 Noiembrie 2018
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate - care reglementează varianta agravată a uciderii din culpă săvârşite ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi - încalcă principiul legalităţii, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, legalitatea pedepsei, precum şi dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Astfel, arată că normele criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, deoarece, din modul de definire a acestei variante agravate a infracţiunii de ucidere din culpă, nu poate fi determinată cu exactitate conduita care constituie elementul material al respectivei modalităţi normative a infracţiunii în discuţie. Incriminarea criticată are un caracter general, astfel că acţiunile şi inacţiunile - raportate la activităţile pe care le desfăşoară un practicant al unei profesii sau meserii - pot fi menţionate în cuprinsul altor acte normative decât legea penală sau în fişa postului ori pot fi situaţii de fapt, nereglementate în scris. Aşadar, dispoziţiile art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi ale art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal au un caracter ambiguu, existând posibilitatea ca activitatea avută în vedere să fie reglementată de către o altă autoritate decât cea legislativă. Faptul că legiuitorul nu a reglementat, în mod expres, prin dispoziţiile de lege criticate, măsurile de prevedere concrete - a căror încălcare de către persoana care exercită o profesie sau o meserie are drept consecinţă aplicarea unei pedepse penale - creează premisele unor interpretări subiective şi ale unor abuzuri. Consideră că în modul de interpretare de către procurori a sintagmei "nerespectarea măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii" există o modalitate ideală, perfectă de îndeplinire a unui act, cunoscută doar de către procurorul de caz - care ar putea să nu fie împărtăşită de judecătorul cauzei - şi care nu este cunoscută de persoana care trebuie să respecte acele măsuri de prevedere. Ca atare, aceasta din urmă nu cunoaşte conduita ideală căreia ar trebui să i se conformeze, dar, cu toate acestea, este trasă la răspundere penală pentru o faptă pedepsită extrem de grav. Apreciază că lipsa de corelare între prevederi reglementate în legi speciale este de natură să genereze confuzii, incertitudine şi dificultăţi în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea acestora. Susţine că viciile de redactare a normei criticate determină încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece reţinerea existenţei infracţiunii este făcută de instanţă în mod arbitrar, în funcţie de aprecieri subiective. Totodată, textele de lege criticate determină şi încălcarea principiului nediscriminării, deoarece acelaşi act poate fi interpretat de un procuror ca fiind corespunzător, iar de un altul ca defectuos. De asemenea, arată că, potrivit reglementării actuale, având în vedere că nu există criterii obiective de diferenţiere, nerespectarea măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii poate constitui şi abatere disciplinară, precum şi faptă ilicită, care atrage răspunderea civilă delictuală. Prin urmare, este posibil ca o persoană care încalcă reguli de conduită stabilite prin lege să nu răspundă penal, iar o persoană care nu respectă anumite măsuri de prevedere - indiferent dacă sunt prevăzute şi unde sunt prevăzute - să răspundă penal. Invocă în acest sens şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.