§ 22. - Decizia 498/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
M.Of. 39
În vigoare Versiune de la: 12 Ianuarie 2023
16. Spre deosebire de funcţiile de magistrat mai sus arătate, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile legii anterior menţionate şi ale statutului profesiei. Şi în privinţa avocaţilor, art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevede faptul că, la înscrierea în barou, avocatul depune în faţa consiliului baroului, în cadru solemn, un jurământ, însă sfera cazurilor de nedemnitate prevăzute la art. 14 din Legea nr. 51/1995 este una mai restrânsă, fiind enumerate la acest articol: ipoteza persoanei condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate; ipoteza persoanei care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară; ipoteza persoanei căreia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; situaţia persoanei în sarcina căreia s-a reţinut, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive sau prin acte ale organelor profesiei de avocat, fapta de a fi exercitat sau sprijinit, sub orice formă, exercitarea fără drept de către o persoană a profesiei de avocat.