§ 17. - Decizia 498/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
M.Of. 39
În vigoare Versiune de la: 12 Ianuarie 2023
În ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, în jurisprudenţa sa, că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, în caz contrar, Curtea va fi ţinută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepţiei a textului legal criticat (a se vedea Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006, sau Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). Din examinarea criticilor de neconstituţionalitate formulate de autori, Curtea constată că intenţia acestora a fost aceea de a critica dispoziţiile legale care circumscriu accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, pentru procurori. Or, aceste dispoziţii constituie obiectul de reglementare al art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, astfel cum au fost modificate prin art. 51 pct. 1 din titlul II al Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul conţinut: "(4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: [...] g) procurori; [...]."