§ 26. - Decizia 496/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală
M.Of. 179
În vigoare Versiune de la: 28 Februarie 2025
18. În continuare, Curtea observă că, în practica judiciară aferentă legii procesual penale anterioare (Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală, pentru minori şi de familie, Decizia nr. 55/R din 23 ianuarie 2014), s-a decis că, odată admisă o excepţie de necompetenţă, instanţa nu mai poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, ci trebuie să aplice dispoziţiile privind declinarea competenţei şi trimiterea dosarului instanţei de judecată arătate ca fiind competentă. Acest lucru rezulta, pe de o parte, din caracterul imperativ al art. 42 alin. 1 Codul de procedură penală din 1968, care nu lăsa la aprecierea instanţei dacă va trimite sau nu dosarul instanţei competente, după ce a admis excepţia de necompetenţă materială. Pe de altă parte, art. 43 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 permitea instanţei care îşi declina competenţa doar să ia măsurile şi să efectueze "actele ce reclamă urgenţă" (de pildă, măsurile preventive). Curtea observă că aceste din urmă prevederi au fost preluate în actuala lege procesual penală, în art. 51 alin. (5), care stabileşte, în mod identic, că "Instanţa care şi-a declinat competenţa ori care s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile şi efectuează actele ce reclamă urgenţă." Totodată, caracterul imperativ al normei reglementate la art. 42 alin. 1 Codul de procedură penală din 1968 rămâne actual şi în ceea ce priveşte soluţia legislativă în vigoare, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a adăugat în cuprinsul acesteia din urmă particula "de îndată". Astfel, instanţa care îşi declină competenţa trimite, de îndată, dosarul instanţei de judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de declinare [art. 50 alin. (1) din Codul de procedură penală în vigoare].