§ 51. - Decizia 496/2023 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

M.Of. 1016

În vigoare
Versiune de la: 7 Noiembrie 2023
48. Este criticată şi soluţia legislativă prin care legiuitorul a eliminat din lista cazurilor care atrag încetarea contractului de arendare înainte de împlinirea termenului pe cel referitor la moartea arendaşului, adăugând unul nou, respectiv situaţia neplăţii arendei în termenul prevăzut în contract. În acelaşi timp, au fost adăugate două noi cazuri de continuare a contractului de arendare: cel referitor la obligaţia moştenitorilor de a menţine contractul de arendare, precum şi cel referitor la obligaţia cumpărătorului de a menţine contractul de arendare în situaţia vânzării terenului, ambele până la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul.