§ 44. - Decizia 496/2023 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
M.Of. 1016
În vigoare
Versiune de la: 7 Noiembrie 2023
41. Or, în situaţia de faţă, potrivit modificărilor aduse de legea criticată, sarcina impusă arendatorului este una inadecvată şi disproporţionată în raport cu scopul urmărit - asigurarea unei stabilităţi a investiţiilor realizate de către arendaşi. Acest aspect este susţinut şi de faptul că doar o parte a contractelor de arendare vizează suprafeţe mari, cu investiţii realizate de către arendaşi care îşi desfăşoară activitatea cu privire la suprafeţe întinse de teren. Aplicându-se tuturor contractelor de arendare ce se vor încheia după intrarea legii în vigoare, fără distincţie, noua soluţie normativă pare că ignoră alte realităţi sociale şi stabileşte, în mod nediferenţiat, aceleaşi reguli şi limitări, indiferent de calitatea părţilor, suprafeţele de teren sau zonele în care se încheie şi se execută contractele de arendare.