§ 38. - Decizia 496/2023 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
M.Of. 1016
În vigoare
Versiune de la: 7 Noiembrie 2023
35. Reglementarea raporturilor patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil, are la bază principiile dreptului privat şi instituirea unor norme juridice ce au cu precădere caracter supletiv, dispozitiv, pentru acele situaţii în care părţile nu au stabilit prin contract altfel, iar nu un caracter imperativ, pornindu-se tocmai de la ideea că, în raporturile juridice de drept civil, părţile contractuale sunt plasate pe picior de egalitate juridică, în condiţiile în care principiul autonomiei de voinţă a acestora este unul fundamental.