§ 138. - Decizia 496/2023 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

M.Of. 1016

În vigoare
Versiune de la: 7 Noiembrie 2023
115. Curtea a statuat într-un mod similar prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, arătând că prin Constituţie se garantează dreptul de proprietate cu toate dezmembrămintele sale. Pentru acest motiv, regimul general al proprietăţii este de domeniul legii organice, fiind un drept fundamental într-un stat de drept. Pe cale de consecinţă, interdicţia de înstrăinare a unor bunuri, chiar pe o durată limitată, înlăturând dreptul de dispoziţie al proprietarului, nu poate fi instituită decât tot prin lege organică, întrucât acest drept este de esenţa regimului juridic general al proprietăţii. Este de principiu că o derogare - cum este interdicţia de înstrăinare, ce reprezintă o derogare de la un atribut fundamental al dreptului de proprietate - poate fi stabilită numai printr-o lege de aceeaşi natură cu aceea a legii de la care se derogă. Altminteri, însuşi regimul juridic diferit, cu caracter imperativ, instituit de Constituţie, pentru legile constituţionale, organice şi ordinare, precum şi garanţia constituţională pe care acest regim îl asigură ar fi încălcate.