§ 3. - Decizia 496/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza a doua şi ale art. 52 alin. (1) fraza a doua din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi ale art. 354 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală

M.Of. 48

În vigoare
Versiune de la: 17 Ianuarie 2023
2. Dezbaterile au avut loc la data de 27 octombrie 2022, în prezenţa autorului excepţiei şi a apărătorului său, domnul avocat Mircea Ciucă, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 2 noiembrie 2022, dată la care Curtea a pronunţat prezenta decizie.