Decizia 494/2005 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor... - Decizia 494/2005

Ioan Vida	- preşedinte
Nicolae Cochinescu	- judecător
Aspazia Cojocaru	- judecător
Constantin Doldur	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Ninosu	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Şerban Viorel Stănoiu	- judecător
Florentina Baltă	- procuror
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor nr. 61/1998, respectiv ale art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, precum şi a interpretării date prevederilor art. 3 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 213/1998", excepţie ridicată de Consiliul Local al Comunei Plăieşii de Jos în Dosarul nr. 3.675/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin avocat, precum şi Societatea Comercială "Perla Harghitei" - S.A. Sâncrăieni, prin avocat, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei arată că textul de lege criticat care dispune includerea apelor minerale naturale numai în domeniul public al statului este neconstituţională, întrucât proprietatea publică nu aparţine în exclusivitate statului, ci şi unităţilor administrativ-teritoriale. În consecinţă, se solicită admiterea excepţiei.

Reprezentantul Societăţii Comerciale "Perla Harghitei" - S.A. Sâncrăieni consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât legiuitorul este îndreptăţit ca, în virtutea prevederilor constituţionale ale art. 136 alin. (3), să includă apele minerale naturale în proprietatea publică a statului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, arătând că acestea reprezintă o expresie a art. 136 alin. (3) din Constituţie. În ceea ce priveşte sesizarea Curţii cu neconstituţionalitatea interpretării date prevederilor art. 3 alin. (1) şi' ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 de către o instanţă judecătorească, se apreciază că excepţia este inadmisibilă, Curtea nefiind competentă să analizeze aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.675/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu "excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor nr. 61/1998, ale art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, precum şi â interpretării date prevederilor art. 3 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia", excepţie ridicată de Consiliul Local al Comunei Plăieşii de Jos într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva sentinţei prin care a fost respinsă acţiunea autorului excepţiei în anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine că prevederile art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor nr. 61/1998, ale art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 136 alin. (1) -(3), întrucât prevăd că "apele minerale naturale (gazoase şi plate) şi apele minerale terapeutice fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român".

Autorul excepţiei susţine că "interpretarea dată prevederilor art. 3 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 213/1998, în sensul că în bâza acestora Guvernul este în drept să modifice oricând inventarul bunurilor din domeniul public al statului, chiar şi în detrimentul domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale", este neconstituţională "din moment ce art. 135 alin. (2) din Constituţie (devenit art. 136 după republicarea Constituţiei) garantează şi ocroteşte prin lege proprietatea publică aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale, iar art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consfinţeşte protecţia proprietăţii". Totodată, se apreciază că textul art. 20 din Legea nr. 213/1998 contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 120 alin. (1) şi ale art. 121 alin. (1) şi (2) privind autonomia locală, atât timp cât Guvernul "este îndreptăţit să dispună sau să încuviinţeze trecerea unor bunuri din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al statului, fără consimţământul consiliului local, respectiv al consiliului judeţean".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 136 alin. (3) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. De asemenea, se mai susţine că "este în puterea organelor centrale ale statului să stabilească ce bunuri fac parte din domeniul public al statului, potrivit interesului public naţional, în baza art. 136 alin. (3) din Constituţie".

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 din Legea nr. 61/1998 este inadmisibilă, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, având în vedere că aceste dispoziţii legale au fost abrogate prin art. 69 din Legea minelor nr. 85/2003.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, Avocatul Poporului apreciază că aceste dispoziţii legale "nu conţin norme contrare prevederilor din Legea fundamentală privind proprietatea, [iar] instituirea [ ... ] unor categorii de bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice este în deplină concordanţă cu art. 136 alin. (3) din Constituţie".

Se apreciază că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 213/1998 nu operează uri transfer de proprietate, neaducându-se astfel nici o atingere dreptului de proprietate publică. Totodată, Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 nu contravin principiului autonomiei locale, având în vedere că acest principiu "nu exclude obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul ţării". În acest sens este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 102 din 11 martie 2003.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1 ai ale art. 2 din Legea minelor nr. 61/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 16 martie 1998, respectiv ale art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, precum şi a interpretării date [de către Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială şi de contencios administrativ] prevederilor art. 3 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial ăl României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998.

În ceea ce priveşte Legea nr. 61/1998, Curtea observă că aceasta a fost abrogată prin art. 69 din Legea minelor nr. 85/2003, însă dispoziţiile art. 1 şi ale art. 2 din Legea nr. 85/2003 au preluat soluţia legislativă cuprinsă de art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 61/1998. În consecinţă, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 1 şi ale art. 2 din Legea nr. 85/2003, care au următorul cuprins:

- Art. 1: "Resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării şi al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră, delimitate conform principiilor dreptului internaţional şi reglementărilor din convenţiile internaţionale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român. ";

- Art. 2: "(1) Resursele minerale care fac obiectul prezentei legi sunt: cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare şi disperse, sărurile haloide, substanţele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele preţioase şi semipreţioase, turba, nămolurile şi turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele geotermale, gazele care le însoţesc, apele minerale naturale (gazoase şi plate), apele minerale terapeutice, precum şi produsul rezidual minier din haldele şi iazurile de decantare.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică şi apelor subterane potabile şi industriale pentru activităţile de prospecţiune, explorare, determinare şi evidenţă a rezervelor."

Art. 3 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 prevăd:

- Art. 3 alin. (1): "Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege."; '

- Art. 20: "(1) Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmeşte, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri.

(2) Centralizarea inventarului menţionat la alin. (1) se realizează de către Ministerul Finanţelor şi se supune spre aprobare Guvernului."

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 120 alin. (1), ale art. 121 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (1) -(3), care au următorul cuprins:

- Art. 120 alin. (1): "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. ";

- Art. 121: "(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.

(2) Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe. ";

- Art. 136 alin. (1) -(3): "(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice."

Totodată, autorul excepţiei invocă în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la "Protecţia proprietăţii".

În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţiile art. 1 şi ale art. 2 din Legea nr. 85/2003, care prevăd faptul ca resursele minerale fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, sunt contrare textului art. 136 alin. (1) -(3) din Constituţie. Totodată, consideră că interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială şi de contencios administrativ prevederilor art. 3 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 120 alin. (1), ale art. 121 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (2) şi (3), precum şi pe cele ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin aceea că Guvernul este îndreptăţit să includă apele minerale naturale în domeniul public al statului.

Examinând susţinerile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine:

I. O primă critică priveşte dispoziţiile art. 1 şi ale art. 2 din Legea nr. 85/2003, care stabilesc că o anumită categorie de bunuri fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului. Aceste dispoziţii nu fac decât să transpună, în concret, la nivelul legii, prevederile art. 136 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice".

Dispoziţia constituţională nu stabileşte un criteriu de departajare a bunurilor proprietate publică a statului de cele proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale. În aceste condiţii, criteriul este prevăzut de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care stabileşte la art. 3 alin. (2) că "Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie [devenit, cu unele modificări, art. 136 alin. (3), după revizuirea şi republicarea Constituţiei], din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege".

Faptul că legiuitorul a apreciat că toate bunurile enumerate în textul respectiv al Constituţiei fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului nu face ca dispoziţiile legii să fie incompatibile cu textul constituţional. De altfel, prin natura lor, precum şi prin menţionarea în text a sintagmei "interes naţional", bunurile respective, prevăzute la art. 136 alin. (3), nici nu ar putea să aparţină decât domeniului public al statului.

În acest sens, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia prevede în anexă la pct. 1.1, între altele, că din proprietatea publică a statului fac parte "bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ".

De asemenea, stabilirea unor bunuri ca aparţinând proprietăţii publice exclusive a statului, iar nu şi unităţilor administrativ-teritoriale, nu poate fi privită ca o încălcare a principiului autonomiei locale, întrucât acest principiu "nu exclude obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul ţării" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 102 din 11 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 27 martie 2003).

Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie în susţinerea excepţiei, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât aceste dispoziţii privesc protecţia proprietăţii private şi "nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [ ... ]".

II. În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei de a declara ca fiind neconstituţională o anumită interpretare dată de instanţa judecătorească prevederilor art. 3 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 213/1998, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.

În consecinţă, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte sesizarea sa cu controlul constituţionalităţii unei interpretări date de o instanţă judecătorească textelor art. 3 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 213/1998, pentru motivele mai sus arătate, este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, excepţie ridicată de Consiliul Local al Comunei Plăieşii de Jos în Dosarul nr. 3.675/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a interpretării date de o instanţă judecătorească a prevederilor art. 3 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2005.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1018 din data de 16 noiembrie 2005

M.Of. 1018

Documente corelate

Acte numărul de obiecte din listă: (2)

Acte influenţate numărul de obiecte din listă: (2)