§ 45. - Decizia 49/2023 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. 154 şi următoarele raportat la art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 163 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală din 1968, respectiv art. 249 alin. (1), (2) şi (8) din Codul de procedură penală

M.Of. 1005

În vigoare
Versiune de la: 6 Noiembrie 2023
15. În motivare, a arătat că, prin Ordonanţa nr. 154/P/2014 din 24 martie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitoarei M.G. - S.R.L., împotriva căreia s-a deschis ulterior procedura falimentului. În cadrul acestei proceduri, reclamanta a adjudecat imobilul înscris în cartea funciară nr. 132374-C2. Prin Încheierea nr. 64.824 din 2 iunie 2021, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului adjudecat în baza actului autentificat cu nr. 1.526 din 17 mai 2021, precum şi radierea sarcinilor. Cererea de îndreptare a erorii materiale a fost formulată în considerarea inexistenţei vreunei menţiuni în cuprinsul încheierii anterior evocate cu privire la radierea sarcinii reprezentate de sechestrul asigurător. În acest context, reclamanta a subliniat că sarcina respectivă trebuia radiată în temeiul art. 91 din Legea nr. 85/2014, chiar în lipsa unei ordonanţe de clasare sau de renunţare la urmărirea penală.