§ 114. - Decizia 49/2023 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. 154 şi următoarele raportat la art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 163 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală din 1968, respectiv art. 249 alin. (1), (2) şi (8) din Codul de procedură penală

M.Of. 1005

În vigoare
Versiune de la: 6 Noiembrie 2023
69. Prezenta sesizare, dincolo de necesitatea ca problema de drept pusă în discuţie să se afle în legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei, este deficitară şi în ceea ce priveşte o altă condiţie de admisibilitate, respectiv lipsa caracterului real şi serios al chestiunii de drept, în sensul că este necesar ca aceasta să prezinte un grad de dificultate suficient de ridicat, astfel încât să justifice declanşarea procedurii de unificare a practicii judiciare.