§ 106. - Decizia 49/2023 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. 154 şi următoarele raportat la art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 163 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală din 1968, respectiv art. 249 alin. (1), (2) şi (8) din Codul de procedură penală

M.Of. 1005

În vigoare
Versiune de la: 6 Noiembrie 2023
61. Încheierea prin care s-a făcut înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară şi prin care au fost radiate sarcinile imobilului, mai puţin sechestrul penal, nu a fost atacată de către apelantă, aceasta înţelegând să formuleze, prin intermediul unui birou notarial, o cerere de îndreptare a erorii materiale din cartea funciară în sensul radierii măsurii asigurătorii a sechestrului dispuse prin ordonanţă în dosarul penal deschis pe numele societăţii debitoare, anterior deschiderii procedurii insolvenţei.