§ 57. - Decizia 49/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul de procedură penală
M.Of. 324
În vigoare Versiune de la: 5 Mai 2017
36. În consecinţă, Curtea constată că această obligaţie are o importanţă deosebită şi dă consistenţă exigenţei constituţionale consacrate de art. 131 alin. (3) coroborat cu art. 132 alin. (1), întrucât procurorul, odată informat, poate, în acord cu art. 304 din Codul de procedură penală, să infirme motivat orice act sau măsură procesuală dispusă de către organul de cercetare penală. De asemenea, potrivit art. 336 din Codul de procedură penală, orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale legitime prin actul de extindere a urmăririi penale dispus de către organul de cercetare penală, se poate adresa prin plângere procurorului care supraveghează activitatea de cercetare penală. În plus, ordonanţa de extindere a urmăririi penale cu privire la alte persoane este lato sensu un act de urmărire penală care, în lumina dispoziţiilor art. 131 alin. (3) teza finală din Constituţie, reflectat în art. 303 alin. (1) din Codul de procedură penală, poate fi realizat, în urma dispoziţiei procurorului care conduce şi supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, de către acestea din urmă.