§ 10. - Decizia 49/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul penal

M.Of. 323

În vigoare
Versiune de la: 27 Aprilie 2016
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 337 din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate, contravenind prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se arată că acestea nu prevăd cu claritate latura obiectivă a infracţiunii reglementate, întrucât nu stabilesc o condiţie premisă a săvârşirii infracţiunii, respectiv cea de conducere pe drumurile publice [aşa cum prevăd, spre exemplu, dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal]. Se susţine că, în lipsa acestei situaţii premise, conţinutul infracţiunii prevăzute la art. 337 din Codul penal nu poate fi înţeles de persoanele cărora li se adresează, aşa încât acestea nu pot anticipa efectele faptelor pe care le săvârşesc şi nu îşi pot regla conduita în funcţie de textul criticat.