§ 16. - Decizia 483/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 1 din Codul penal din 1969

M.Of. 732

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2017
11. De asemenea, textul de lege criticat prevede în mod clar şi neechivoc care sunt situaţiile în care există pluralitate intermediară de infracţiuni, şi anume atunci când, după condamnarea definitivă, cei condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă. Prin urmare, sunt evidente elementele necesare pentru încadrarea unei fapte în regimul juridic al pluralităţii intermediare de infracţiuni, textul nelăsând posibilitatea excluderii arbitrare a vreunei situaţii concrete de la aplicarea sa.