§ 31. - Decizia 482/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma ''la data întocmirii raportului de expertiză'' cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

M.Of. 602

În vigoare
Versiune de la: 10 August 2015
21. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, instanţa de judecată urmează să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 380 din 26 mai 2015 atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii - de exemplu, Decizia nr. 404 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 august 2014 -, prezenta decizie, în temeiul deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, poate reprezenta motiv de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidenţa acestor articole în speţe.