§ 64. - Decizia 481/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. f) şi ale art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 8, art. 29 alin. (1) şi (4) şi ale art. 31 din Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice

M.Of. 37

În vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2021
37. Totodată, Curtea învederează faptul că, prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragrafele 99 şi 101, instanţa de contencios constituţional a reţinut că libertatea, ca principiu fundamental al statului de drept, este temelia tuturor principiilor morale şi presupune elaborarea unor asemenea norme de drept care să garanteze tuturor persoanelor să se manifeste potrivit propriilor opţiuni în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivităţii. O atare concepţie decurge din latura activă a liberei dezvoltări a personalităţii umane, fiind expresia libertăţii de acţiune a persoanei fizice. Totuşi, libertatea de acţiune a acesteia în privinţa vieţii sale intime, familiale şi private nu poate fi şi nu este absolută, ea trebuie să se integreze şi să respecte valorile societăţii, ale colectivităţii; de aceea, persoana fizică nu poate folosi abuziv şi antisocial dreptul său de a dispune de ea însăşi, ceea ce justifică stabilirea anumitor limite în privinţa acestui drept. De principiu, dreptul de a dispune de sine însuşi cuprinde două elemente inerente, respectiv un element activ vizând dreptul persoanei de a se manifesta, prin acţiunile sale, în mod liber, precum şi un element pasiv referitor la dreptul persoanei de a fi ocrotită de ingerinţele altor subiecte de drept. Libertatea de acţiune a unei persoane este în mod necesar limitată de dreptul celorlalte persoane de a li se respecta drepturile şi libertăţile fundamentale sau valorile morale. De aceea, Constituţia trebuie să acorde acelaşi nivel de protecţie ambelor aspecte ale dreptului persoanei de a dispune de sine însăşi şi să consacre un just echilibru între acestea.