§ 50. - Decizia 481/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. f) şi ale art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 8, art. 29 alin. (1) şi (4) şi ale art. 31 din Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice

M.Of. 37

În vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2021
23. Cu privire la menţionarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, Curtea observă că, potrivit art. 26 alin. (2) din Constituţie, "persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri". În acest context, Curtea reţine că Legea fundamentală nu defineşte noţiunea de viaţă intimă, familială şi privată, aceasta fiind protejată de lege în condiţiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa. Dreptul de a dispune de propria persoană, nefiind un drept absolut, poate fi exercitat numai cu respectarea drepturilor altor persoane, a ordinii publice şi a bunelor moravuri. În acest sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii, dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora (a se vedea Decizia nr. 239 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 24 iunie 2005, şi Decizia nr. 1.282 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010).