§ 32. - Decizia 480/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate

M.Of. 1086

În vigoare
Versiune de la: 12 Noiembrie 2021
25. Curtea a constatat că soluţia contrară celei prevăzute de textul criticat, constând în accesul la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu al avocaţilor, în condiţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, ar determina crearea unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, respectiv a unei categorii profesionale care ar avea acces la astfel de informaţii în mod excedentar, peste nevoile ce rezultă din fiecare cauză penală în care avocaţii desfăşoară activităţi de asistenţă şi reprezentare. Un raţionament juridic similar a fost realizat de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie să obţină certificate de securitate şi că, în caz contrar, există riscul creării unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiţie, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, Curtea a reţinut că restricţiile de acces la informaţiile clasificate analizate constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de onestitate sau profesionalism al persoanei care gestionează informaţii clasificate este pusă la îndoială.